DISTRIBUIȚI
BBC

O lovitură a forţelor aeriene afgane a ucis duminică aproximativ 10 luptători din forţele de securitate şi a rănit alţi nouă în provincia Helmand din sudul Afganistanului, a anunţat un purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei, citat de Reuters. 

Aviaţia a lovit o unitate a miliţiei speciale Sangoryan, care poartă îmbrăcăminte civilă pentru a acţiona subversiv în zone unde sunt activi talibanii. Incidentul a avut loc la un punct de control din districtul Gereshk.


În Helmand au mai avut loc astfel de tiruri ale aviaţiei proprii sau a aliaţilor asupra trupelor afgane. În iulie, o lovitură aeriană americană s-a soldat cu moartea unor poliţişti; în iunie, un avion militar al SUA a ucis cel puţin trei agenţi ai poliţiei de frontieră, tot în sudul Afganistanului. Potrivit unor date publicate de ONU în iulie, în prima jumătate a anului curent s-a înregistrat o creştere de 43% a victimelor unor incidente provocate din greşeală de avioane americane şi afgane.

Provincia Helmand este cel mai mare producător de opiu din Afganistan, iar o mare parte din teritoriu este controlată de talibani. Comandanţii militari afgani şi americani consideră că sprijinul aviaţiei este vital pentru a împiedica insurgenţii să ocupe întreaga regiune. Preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, implementează un plan strategic pe patru ani, în cadrul căruia dezvoltarea forţelor aeriene are un rol central.