DISTRIBUIȚI

Cherif Chekatt, autorul de origine algeriană al atentatului din 11 decembrie asupra Târgului de Crăciun din Strasbourg (estul Franţei), a fost înhumat sâmbătă dimineaţa devreme la Strasbourg, a anunţat primăria acestui oraş, informează AFP, potrivit agerpres.

„Înhumarea trupului neînsufleţit al lui Cherif Chekatt a avut loc în această dimineaţă la Strasbourg, într-un strict anonimat”, a informat primăria oraşului, fără a preciza locul unde a fost înhumat acesta.


Citește și : Columbia: Un fost lider FARC, ucis de forțele de securitate

Primarul oraşului, Roland Ries (socialist), care a declarat într-o primă etapă că nu doreşte ca Cherif Chekatt să fie înhumat pe teritoriul oraşului, şi-a îmblânzit ulterior poziţia. „Aş vrea ca aceasta să se termine cât mai repede posibil acum”, a declarat Ries. Anterior el a evocat o eventuală repatriere a trupului lui Cherif Chekatt în Algeria, ţara de unde este originară familia lui, pentru a renunţa apoi la această soluţie.

De asemenea, tatăl lui Cherif Chekatt a sosit miercuri la primăria oraşului, când a afirmat că va cere repatrierea trupului fiului său în Algeria.

În seara de 11 decembrie, Cherif Chekatt, un delincvent recidivist în vârstă de 29 de ani, pe numele căruia a fost emisă o fişă S (pentru securitatea statului) pentru radicalizare islamistă, a pătruns în centrul istoric al oraşului Strasbourg având asupra sa o armă de foc şi un cuţit, înainte de a ataca mai mulţi trecători, după care a reuşit să fugă. Unii martori l-au auzit strigând ”Allah Akbar!”. El a fost găsit după două zile de poliţie şi ucis într-o operaţiune desfăşurată în districtul Neudorf, din sudul oraşului Strasbourg.

Citește și : Italia refuză să primească circa 310 de migranţi salvaţi de pe Marea Mediterană

Complicata problemă a rămăşiţelor pământeşti ale teroriştilor reapare în Franţa după fiecare atentat. În 2016, Consiliul de Stat a emis o decizie care autorizează o primărie să refuze înhumarea într-un cimitir comunal, pentru a preîntâmpina încălcări ale ordinii publice.