DISTRIBUIȚI
TPI

Cherif Chekatt, autorul atacului armat de la Târgul de Crăciun din Strasbourg, a tras asupra a trei poliţişti care au ripostat şi l-au împuşcat mortal în cartierul Neudorf, a declarat ministrul de interne francez Christophe Castaner, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Suspectul a fost reperat în jurul orei locale 21.00 de o echipă a „brigadei specializate de teren”, în timp ce „rătăcea” pe stradă. „Ei au încercat să-l aresteze, dar el s-a întors spre poliţişti şi a început să tragă. Ei au ripostat imediat şi l-au neutralizat pe atacator”, a precizat Castaner în prefectura departamentului Bas-Rhin din Strasbourg.


Citește și : Atac armat în apropierea unor colonii evreieşti din Cisiordania; cel puţin doi israelieni au fost ucişi

Ministrul de interne a precizat că l-a informat pe preşedintele Republicii, Emmanuel Macron, şi pe prim-ministru, Edouard Philippe, precum şi pe procurorul din Paris, Rémy Heitz, „care se deplasează la faţa locului pentru a confirma identitatea suspectului”.

Cu puţin timp înainte, Christophe Castaner a anunţat redeschiderea, prevăzută pentru vineri, ora 11.00, a Târgului de Crăciun din Strasbourg, după două zile în care a fost închis.

Marţi seară, cu puţin timp înainte de ora 20.00, el a pătruns în centrul istoric al oraşului în Târgul de Crăciun şi a deschis focul în mai multe rânduri asupra trecătorilor. Aflat în posesia unei arme de foc şi a unui cuţit, el s-a angrenat apoi într-un schimb de focuri cu forţele de ordine, care l-au rănit la braţ, dar după aceea a reuşit să fugă luând un taxi.

Trei persoane au murit în acest atac, cinci persoane sunt grav rănite şi opt sunt rănite uşor, potrivit ultimului bilanţ furnizat de autorităţi.

Citește și : Autorul atacului armat de la Strasbourg, Cherif Chekatt, împuşcat mortal de poliţie