DISTRIBUIȚI

Presupusul autor al atacului cu bombă din Lyon a fost inculpat pentru tentativă de comitere de asasinate cu caracter terorist şi a fost plasat în arest preventiv, anunţă Parchetul din Paris, citat de cotidianul Le Figaro, scrie mediafax.

Mohamed M., un student algerian în vârstă de 24 de ani, a admis în cursul interogatoriului că este simpatizant al organizaţiei teroriste sunnite Stat Islamic.


Citește și : Armata israeliană a împuşcat mortal un adolescent palestinian

Suspectul, student la Facultatea de Informatică, a recunoscut că a fabricat dispozitivul artizanal care a provocat rănirea a 14 persoane.

Individul a fost interogat de agenţi ai Secţiei antiteroriste a Parchetului General din Franţa.

Paisprezece persoane au fost rănite în atacul cu bombă produs vinerea trecută în Lyon, a anunţat Prefectura din departamentul Rhône. Atacul nu a fost încă revendicat.

Citește și : Petro Poroşenko, ales la conducerea partidului său înainte de alegerile legislative din Ucraina