DISTRIBUIȚI

sursa foto:  FactCheck.org

Serviciile de securitate ale Ucrainei au anunţat marţi că au expulzat din ţară doi jurnalişti spanioli pentru modul în care aceştia au relatat despre conflictul cu separatiştii proruşi din estul ţării, măsură considerată de asociaţiile de jurnalişti drept un atac asupra libertăţii de exprimare, transmite Reuters.

Serviciul securităţii de stat din Ucraina (SBU) a declarat că cei doi jurnalişti spanioli, Antonio Pampliega şi Angel Sastre, au realizat reportaje în care susţineau că trupele ucrainene au bombardat zone civile, informaţie considerată falsă de autorităţile de la Kiev.


Antonio Pampliega şi Angel Sastre au scris pe Twitter că li s-a interzis accesul pe teritoriul ucrainean la aeroportul internaţional din Kiev.

”După 20 de ore reţinuţi în Kiev a sosit un militar care ne-a urcat într-un avion fără nicio explicaţie”, a scris Sastre. ”Ne-au tratat ca pe criminali, singurul lucru care mai lipsea era să ne pună în lanţuri”, a menţionat colegul său, Antonio Pampliega.

Purtătoarea de cuvânt a SBU, Olena Ghitlianska, a afirmat că jurnaliştilor ”le-a fost interzisă intrarea ca urmare a activităţii care este contrară intereselor Ucrainei”. Atunci când i s-a cerut să detalieze, aceasta a răspuns: ”Uitaţi-vă la ce au publicat ei”.

Asociaţia presei din Madrid (APM) i-a cerut guvernului spaniol să le solicite autorităţilor ucrainene explicaţii în legătură cu acest caz. ”Activitatea jurnaliştilor în ţările aflate în război este esenţială, astfel încât cetăţenii să poată primi informaţii reale şi independente, iar guvernele nu trebuie să o obstrucţioneze, indiferent de pretext”, se arată într-o declaraţie a APM.

Armata ucraineană lupta contra separatiştilor proruşi în estul Ucrainei, conflict soldat până acum cu peste 10.000 de morţi. În anul 2015, Kievul a revenit asupra unei decizii de interzicere a intrării în ţară a unor corespondenţi de presă britanici, germani şi spanioli.