DISTRIBUIȚI
Anadolu

Autorităţile turce au reţinut în Marea Egee o ambarcaţiune în care se aflau peste 200 de migranţi afgani în drum către Europa, au anunţat miercuri garda de coastă turcă şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), transmite Reuters, potrivit agerpres.  

Potrivit unui oficial al gărzii de coastă, se crede că migranţii încercau să ajungă în Italia.


Citește și : Bilanţul inundaţiilor din centrul Chinei creşte la 71 de morţi

Majoritatea celor 231 de migranţi erau originari din Afganistan şi o mică parte erau din Siria, Iran, Eritreea şi Pakistan, a menţionat oficialul.

Doi cetăţeni turci care conduceau ambarcaţiunea au fost arestaţi, iar migranţii au fost escortaţi la un centru de deportare din oraşul Ayvacik din vestul ţării.

Numărul migranţilor afgani care intră în Turcia trecând frontiera sa de est cu Iranul a crescut în ultimele săptămâni, pe fondul intensificării violenţelor în Afganistan. Săptămâna trecută, autorităţile turce au reţinut circa 1500 de migranţi.

Citește și : Navalnîi le cere simpatizanţilor săi să se mobilizeze după blocarea celor 49 de site-uri legate de mişcarea sa