DISTRIBUIȚI

Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală – Interpol a anunţat miercuri că autorităţile sud-africane şi chineze au confiscat mii de vaccinuri anti-COVID-19 false pe teritoriile lor şi au arestat cel puţin 85 de persoane, relatează EFE, potrivit agerpres.

Într-un comunicat, Interpol a informat că investigarea ambelor operaţiuni a fost sprijinită şi facilitată de Illicit Goods and Global Health (IGGH) Programme.


Citește și : Germania respinge criticile UE privind restricţiile impuse la frontiere

În Africa de Sud au fost confiscate echivalentul a 2.400 de doze într-un depozit din oraşul Germiston, din provincia Gauteng. Tot aici autorităţile locale au confiscat „o mare cantitate” de măşti tip 3M. În operaţiune au fost arestaţi şi trei cetăţeni chinezi şi unul din Zambia.

În China, poliţia a desfiinţat o reţea care vindea vaccinuri anti-COVID false după efectuarea unei razii în reţeaua locală de fabricaţie. Au fost arestaţi 80 de suspecţi şi au fost confiscate „peste 3.000 de vaccinuri false”.

Potrivit lui Jürgen Stock, secretar general al Interpol, al cărei sediu se află la Lyon (sud-estul Franţei), aceste operaţiuni reprezintă doar „vârful aisbergului” problemei falsificării vaccinurilor.

Citește și : Generaţia Identitară a fost DIZOLVATĂ în Franţa

Interpol a precizat că investigaţiile continuă, în paralel cu arestările din Africa de Sud şi China.

„Am primit informaţii privind distribuirea de vaccinuri false şi tentative de fraudă la căminele de bătrâni”, a subliniat Jürgen Stock.