DISTRIBUIȚI
AP

Autorităţile marocane au anunţat miercuri dezmembrarea unei ”celule teroriste” formate din 13 membri suspectaţi că intenţionau să comită atacuri sub influenţa grupării jihadiste Statul Islamic (SI), relatează AFP, potrivit agerpres.

Cei 13 suspecţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 44 de ani, au ”aderat la propaganda” SI şi ”intenţionau să comită operaţiuni teroriste care aduc atingere siguranţei persoanelor şi ordinii publice”, a anunţat într-un comunicat Ministerului de Interne marocan.


Citește și: SUA negociază cu talibanii pacea din Afganistan

Suspecţii locuiau în mai multe oraşe marocane, între care Casablanca, capitala economică a Marocului, potrivit ministerului.

Operaţiunea efectuată de către Biroul Central de Investigaţii Judiciare (BCIJ, unitate antiteroristă) a dus la confiscarea de ”aparate electronice, arme albe, cagule şi cărţi care glorifică ideologia extremistă”, a adăugat ministerul, fără a preciza unde au avut loc aceste percheziţii

Citește și: Răpire misterioasă a unei octogenare în Austria

Un ”manuscris de supunere” al lui Abu Bakr al-Baghdadi, liderul SI, precum şi ”scrisoare sub forma unui testament care incită la crimă” au fost de asemenea confiscate, a indicat ministerul.

Operaţiunea are loc la cinci săptămâni după asasinarea a două turiste scandinave în sudul Marocului, într-un act descris drept „terorist” de către autorităţile de la Rabat.