DISTRIBUIȚI
infokava.com

Autorităţile de la Kiev au denunţat deja circa 35 de documente bilaterale ruso-ucrainene, urmând ca în perioada următoare să fie denunţate alte opt, a declarat ministrul de externe ucrainean Pavlo Klimkin, citat marţi de agenţia de presă Unian.

‘Conform situaţiei de la sfârşitul anului trecut, noi am denunţat – dacă nu mă înşel – 35 de diferite documente cu Rusia, în special acorduri interstatale, interguvernamentale, interdepartamentale’, a indicat Klimkin într-o conferinţă de presă, luni, în care a prezentat un bilanţ al activităţii diplomaţiei ucrainene pe anul trecut. La rând aşteaptă alte opt acorduri dintre Ucraina şi Rusia, a adăugat el, conform agerpres .


Referitor la negocierile privind soluţionarea conflictului din Donbas, Pavlo Klimkin nu a exclus ca la Conferinţa pentru securitate de la Munchen, preconizată pentru 16-18 februarie, să aibă loc o întâlnire a miniştrilor de externe din ţările participante la aşa-numitul format ‘Normandia’ de negocieri privind situaţia din estul Ucrainei. Acest format include Franţa, Rusia, Ucraina şi Germania şi a fost creat odată cu discuţiile dintre liderii celor patru ţări, în iunie 2016, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la debarcarea aliaţilor în Normandia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Citește și : Alerta de tsunami pe coasta de vest a Americii a fost anulată