DISTRIBUIȚI
Romania Insider

Oficiile poştale din Tokyo au început să primească măşti de pânză, în cadrul unui controversat program al guvernului japonez de a le distribui în toată ţara pentru a contribui la oprirea răspândirii noului coronavirus, relatează joi agenţia Kyodo, scrie agerpres.

În contextul în care numărul japonezilor infectaţi a crescut semnificativ în Tokyo şi alte mari oraşe în ultimele săptămâni, guvernul nipon va începe vineri distribuirea prin poştă a câte două măşti textile, lavabile şi refolosibile, fiecărei gospodării din zonele afectate.


Citește și : Trump afirmă că SUA au depăşit vârful îmbolnăvirilor cu noul coronavirus: ‘Bătălia continuă!’

Programul, ce vizează livrarea până la finele lui mai a unui total de 100 de milioane de măşti şi are o valoare de 46.6 miliarde de yeni (431 milioane de dolari), a fost contestat de critici, care au denunţat o risipă pe banii contribuabililor şi au pus la îndoială eficienţa unor astfel de măşti, comparativ cu cele chirurgicale, care sunt greu de găsit.

Iniţiativa a fost rapid botezată „Abenomask”, într-un joc de cuvinte ce face aluzie la politica economică a premierului Shinzo Abe, cunoscută ca „Abenomics”.

Măştile din material textil sunt mai puţin dense decât cele chirurgicale, dar guvernul susţine că programul său este unul „rezonabil” şi va reduce cererea de măşti de unică folosinţă, calmând totodată neliniştile opiniei publice legate de criza generală de măşti de protecţie facială.

Citește și : Guterres consideră că doar un vaccin anti-coronavirus ar permite revenirea la normalitate

Unii japonezi au declarat deschis că nu au nevoie de măştile textile, în timp ce o serie de magazine online, inclusiv Mercari şi serviciul de vânzări pe internet al Yahoo Japan, au indicat că nu vor permite vânzarea lor pe platformele pe care le gestionează.

Miercuri, numărul cazuri confirmate de infectare cu noul coronavirus în Japonia era de 9233, cu 174 de decese.