DISTRIBUIȚI

Mai multe regiuni din Palu, oraşul indonezian devastat luna trecută de seismul urmat de tsunami, unde corpurile a mii de victime au rămas îngropate sub dărâmături, au fost dezinfectate joi cu ajutorul unei soluţii pulverizate din elicoptere, potrivit AFP, relatează şi agerpres.

Un cutremur cu magnitudinea 7,5, urmat de un val tsunami, a distrus la 28 septembrie cartiere întregi din acest oraş de pe insula Sulawesi.


Citeşte şi: ATAC taliban în Afganistan. Comandantul NATO a fost în bătaia puştii

După dubla catastrofă, autorităţile indoneziene au găsit trupurile a peste 2.100 de victime, însă se tem că circa 5.000 de cadavre au rămas prinse sub dărâmături în cartierele Balaroa, Petobo şi Jono Oge, care au fost înghiţite de pământ în momentul în care mişcările telurice au transformat solul în nisipuri mişcătoare, fenomen cunoscut sub nume de lichefiere.

Agenţia pentru gestionarea dezastrelor a precizat că a pulverizat joi zona cu dezinfectant pentru a evita ca insectele sau şobolanii să răspândească boli.

Citeşte şi: Putin bagă-n sperieţi pe toată lumea: ‘ În caz de război nuclear, vom ajunge în Rai ca martiri; atacatorii vor pieri ca nişte păcătoşi!’

„Numărul mare de victime despre care credem că ar fi îngropate sub dărâmături ne-a determinat să luăm aceste măsuri preventive”, a explicat purtătorul de cuvânt al agenţiei, Sutopo Purwo Nugroho, într-un comunicat.

Comunităţile locale vor decide soarta acestor zone, care ar putea fi transformate în parcuri sau unde ar putea fi ridicate monumente dedicate miilor de dispăruţi.