DISTRIBUIȚI
Reuters

Autorităţile greceşti au anunţat vineri înăsprirea restricţiilor antiepidemice în zona capitalei Atena, ca urmare a ”tendinţei constant crescătoare” a epidemiei de COVID-19, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Conform unora dintre noile măsuri, în vigoare începând de luni până pe 4 octombrie, sunt suspendate concertele în spaţiile închise şi deschise, numărul persoanelor care pot participa la nunţi, botezuri şi funeralii va fi limitat la 20 şi la maxim nouă pentru orice altă adunare în spaţiul public.


Citește și : Crește numărul infecțiilor cu coronavirus în Belgia

De asemenea, persoanele în vârstă de peste 68 de ani sunt îndemnate să-şi limiteze deplasările, să evite transportul public şi să poarte mască.

Angajatorii, atât din sectorul public cât şi din cel privat, sunt obligaţi să asigure 40% din activitate prin telemuncă şi să apeleze la lucrul în ture.

Citește și : Numai gura ce-i de el! În pofida retoricii acide a lui Lukaşenko, Belarusul are toate frontierele deschise

Vineri au fost raportate pentru ultimele 24 de ore în Grecia 339 de noi cazuri de COVID-19, dintre care aproximativ jumătate în Attica, zona metropolitană a capitalei Atena. ”Creşterea infectărilor coincide cu revenirea din vacanţe” şi epicentrul epidemiei este Atena, remarcă expertul grec în boli infecţioase Gikas Magiorkinis.

Anterior, premierul grec Kyriakos Mitsotakis declarase că guvernul său este pregătit să impună noi restricţii ca urmare a accelerării epidemiei.