DISTRIBUIȚI
dpa

Un presupus islamist este angajat la autoritatea pentru migraţie a Germaniei, a confirmat duminică guvernul de la Berlin, relatează dpa, potrivit agerpres.

Dezvăluirea Ministerului de Interne vine în cadrul unei anchete mai ample cu privire la „cultura” respectivei autorităţi, iniţiată de parlamentari de stânga.


Citeşte şi: China îşi consolidează poziţia globală prin semnarea celui mai amplu acord de liber-schimb din lume

„Guvernul federal este la curent cu existenţa unui presupus caz legat de islamism şi terorism islamic”, a comunicat ministerul.

Persoana în cauză lucrează la Oficiul federal pentru migraţie şi refugiaţi (BAMF), responsabil de aplicaţiile de azil, integrare şi repatrierea migranţilor. Agenţia ţine de Ministerul german de Interne.

Ancheta a mai stabilit că un fost membru al partidului de extremă dreapta NPD a fost concediat din Bamf după ce a „atras atenţia”, în 2017.

Citeşte şi: Maia Sandu: Astăzi noi decidem cum va păşi R.Moldova în următorul deceniu

Acesta a făcut în social media afirmaţii denotând o „atitudine xenofobă şi anti-azil” şi comentarii dispreţuitoare la adresa evreilor victime ale naziştilor.

Pe parcursul scurtei sale perioade pe statele de plată ale Bamf, respectivul a fost implicat în controlul de calitate al cursurilor de limbă germană pentru profesionişti şi nu a luat nicio decizie legată de azil, a stabilit ancheta.