DISTRIBUIȚI
AP News

Autorităţile Genevei au făcut tot posibilul pentru a pregăti întâlnirea preşedinţilor american şi rus, Joe Biden şi Vladimir Putin, şi le urează celor doi lideri „negocieri fructuoase şi constructive”, se spune într-o declaraţie a consiliului executiv al oraşului difuzată marţi şi citată de TASS, potrivit agerpres.

„La indicaţiile autorităţilor confederale şi cantonale, municipalitatea Genevei a îndreptat toate resursele necesare pentru pregătirea întrevederii şi asigurarea celor mai bune condiţii pentru primirea delegaţiilor”, au subliniat autorităţile Genevei.


Citește și : Serbia şi Kosovo reiau negocierile sub egida UE

Preşedintele american Joe Biden s-a deplasat de săptămâna trecută în Europa, unde a participat la summiturile anuale ale G7 şi NATO şi urmează să se întâlnească la 16 iunie, la vila ‘La Grange’ din Geneva, cu Putin, într-o perioadă de puternice tensiuni între cele două puteri rivale.

Comunicatul consiliului executiv al oraşului aminteşte că negocierile dintre Biden şi Putin vor avea loc după 36 de ani de la altă întrevedere istorică ce a avut loc tot la Geneva: cea dintre liderul sovietic Mihail Gorbaciov şi preşedintele american Ronald Reagan. „Summitul (de atunci) de la Geneva a fost un pas important în procesul încălzirii relaţiilor dintre cele două ţări”, au subliniat autorităţile oraşului elveţian.

Preşedintele american Joe Biden a sosit marţi la Geneva, iar în seara aceleiaşi zile va avea o întrevedere cu preşedintele şi cu ministrul de externe ai Elveţiei.

Citește și : După NATO, Biden se întoarce cu faţa spre UE pentru a consolida legăturile transatlantice

Vladimir Putin este aşteptat să sosească la Geneva miercuri.

Discuţiile cu Putin, ce vor viza Ucraina, Belarusul, soarta opozantului rus încarcerat Aleksei Navalnîi, atacurile cibernetice, se anunţă aspre şi dificile, mai ales asupra ultimului punct.