DISTRIBUIȚI
Sputnik

Toţi cei patru oameni de la bordul avionului german de mici dimensiuni dispărut duminică de pe radare au murit, după ce aeronava s-a prăbuşit la sud de Zagreb, a confirmat luni apărarea civilă din Croaţia, potrivit dpa, scrie agerpres.  

Avionul decolase din Split, de pe coasta Mării Adriatice, iar epava a fost găsită luni dimineaţa în satul Brocanac, la 100 de km la sud de capitala croată.


Citește și : Rusia îşi va plăti datoria externă utilizând o schemă similară cu plata în ruble pentru gaze

La căutare au participat 400 de persoane şi s-au folosit drone, dar operaţiunile au fost îngreunate de vremea rea şi de terenul dificil din zona prăbuşirii.

Serviciul de căutare şi salvare al controlului traficului aerian din Germania a raportat pierderea avionului Cessna 182 duminică după-amiază, în timp ce se întorcea către clubul de sporturi aeriene Bayer din Leverkusen, în vestul ţării.

Preşedintele clubului, Reinhard Sablowski, a declarat: „Am sperat şi ne-am temut împreună cu familia pilotului, ne-am dat unii altora curaj şi speranţe în comunitatea clubului aviatic sportiv. Acum, cele mai mari temeri ale noastre au fost confirmate”.

Citește și : Polonia vrea să găzduiască viitorul birou al ONU pentru reconstrucţia Ucrainei

Pilotul era un aviator cu experienţă şi un membru „foarte apreciat, popular şi devotat” al clubului. Cei trei pasageri erau cunoştinţe de-ale sale.