DISTRIBUIȚI
commons.wikimedia.org

Autorităţile bulgare au deschis, începând din 13 martie, 1.048 de anchete penale pentru nerespectarea restricţiilor pentru limitarea răspândirii COVID-19, informează joi BTA, potrivit agerpres.

Cele mai multe asemenea anchete au fost iniţiate în regiunile Varna (136) şi Haskovo (91).


Citește și : Bilanțul pandemiei de COVID-19 în Marea Britanie

Un număr de 116 anchete au fost lansate pentru informaţii incorecte înscrise în declaraţiile pe proprie răspundere la trecerea punctelor de control situate la intrările în oraşe. Cele mai multe cazuri de tentative de încălcare a restricţiilor s-au consemnat la Sofia.

De la declararea stării de urgenţă, autorităţile bulgare au întocmit 12.852 procese verbale contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor antiepidemice, dintre care 8.703 pentru lipsa măştii de protecţie.

Până joi seara, în Bulgaria au fost confirmate 1.097 de cazuri de COVID-19, dintre care 52 fatale, potrivit Ministerului Sănătăţii bulgar.

Un total de 190 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus s-au vindecat, iar 270 sunt internaţi în spital, dintre care 37 la terapie intensivă.

Citește și : OMS avertizează în legătură cu o relaxare a restricţiilor în Europa