DISTRIBUIȚI
Flash90

Autoritatea Palestiniană şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP) au scăpat luni de eventualitatea de a plăti 655 de milioane de dolari ca despăgubiri pentru şase atacuri în Israel, deoarece Curtea Supremă din SUA a respins apelul victimelor, relatează AFP, conform agerpres.

Înalta Curte din Washington s-a aliniat avizului guvernului lui Donald Trump, care, în pofida relaţiilor tensionate cu palestinienii, le-a luat partea organizaţiilor palestiniene în acest dosar.


Citește și : Irak : Şase femei originare din Turcia, condamnate la pedeapsa cu moartea pentru apartenenţă la SI

Decizia Curţii Supreme confirmă de facto o hotărâre a unei curţi de apel din New York din 2016. Aceasta estimase că urmărirea în justiţie în cazul Autorităţii Palestiniene şi a OEP, referitor la şase atentate comise între 2002 şi 2004 în Israel, nu ţine de competenţa justiţiei americane.

În atacurile respective, comise de către militanţi ai Hamas sau ai Brigăzilor Martirilor Al-Aqsa, aripa armată a Fatah şi principala forţă din OEP, au fost ucişi sau răniţi americani.

Victime sau familii ale lor au dat în judecată Autoritatea Palestiniană şi OEP-ul, acuzându-le că au susţinut organizaţiile responsabile de atacuri.

În februarie 2015, un complet de judecată din New York le-a dat dreptate, ordonând Autorităţii Palestiniene şi OEP-ului să plătească 218,5 milioane de dolari drept despăgubiri. Suma s-a triplat automat, ajungând la 655,5 milioane de dolari, în cadrul legislaţiei americane antiteroriste.

Citește și : Nu au avut loc pregătiri pentru un summit între Putin şi Trump (Kremlin)