DISTRIBUIȚI
Toronto Star

Ministerul de Externe al Autorității Palestiniene condamnă intenția premierului în exercițiu al Republicii Moldova, Pavel Filip, de a muta ambasada țării sale în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, potrivit Al Jazeera, potrivit mediafax.

„Decizia este o încălcare flagrantă a legislației internaționale și a rezoluțiilor ONU”, se arată într-un comunicat de presă emis miercuri de instituție.


Citește și : Prima vizită a unui preşedinte german în ultimii 16 ani în Islanda – Frank-Walter Steinmeier a sosit la Reykjavik

Reacția oficialilor palestinieni vine în contextul în care premierul în exercițiu al Republicii Moldova, Pavel Filip, a anunțat că Guvernul a decis, în ședința de miercuri, să mute reprezentanța diplomatică la Ierusalim. El a mai spus că decizia a fost luată în acest moment pentru a evita ca acest proiect să fie blocat de criza politică din Republica Moldova. „Astăzi am luat decizia de a muta Ambasada Republicii Moldova în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Acesta este un angajament mai vechi al țării noastre pentru a ne sprijini aliații”, a declarat acesta.

Ministerul palestinian de Externe susține că Filip „profită de incertitudinea politică din țara sa pentru a obține sprijin din partea Statelor Unite și a Israelului”.

Hanan Ashrawi, membru al Organizației pentru Eliberarea Palestinei, a făcut apel la Uniunea Europeană să ia măsuri imediate împotriva Republicii Moldova în urma acestei decizii. „Uniunea Europeană ar trebui să suspende procesul de integrare a Republicii Moldova până când aceasta își încetează acțiunile ilegale și provocatoare și își realiniază politicile cu legea internațională și cu poziția unitară a Uniunii Europene față de acest subiect”, a spus acesta.

Citește și : Moon speră să se întâlnească cu Kim în orice moment înainte de vizita lui Trump în Coreea de Sud

Statutul Ierusalimului rămâne un punct sensibil în relațiile dintre Israel și Autoritatea Palestiniană. În 1967, Israelul a ocupat Ierusalimul de Est, pe care ulterior l-a anexat. Comunitatea internațională nu a recunoscut anexarea. Partea palestiniană dorește ca Ierusalimul de Est să fie capitala unui viitor stat palestinian independent, pe când Israelul consideră întregul oraș ca fiind capitala sa.

De-a lungul timpului, Israelul a încercat să convingă statele lumii să își mute ambasadele de la Tel Aviv la Ierusalim, dar până în prezent doar Statele Unite și Guatemala și-au mutat reprezentanțele diplomatice.