DISTRIBUIȚI
Kurier

Ministrul de Interne al Austriei, Herbert Kickl, care provine de la Partidul Libertăţii (FPOe, de extremă-dreapta), şi-a exprimat speranţa că alegerile europene de la sfârşitul lunii mai vor aduce o schimbare a politicii de azil a UE, relatează DPA, potrivit agerpres.

„Alegerile europene vor fi o şansă uriaşă pentru a schimba cursul la nivel european”, a declarat sâmbătă Kickl pentru agenţia austriacă de presă APA.


Citește și : Pompeo a oferit Congresului SUA o informație recentă despre investigația privind uciderea lui Khashoggi (Departamentul de Stat)

Alegerile pentru Parlamentul European, văzute ca un test major pentru abilitatea partidelor mainstream din UE de a limita avansul forţelor populiste care se întâlneşte pe întreg continentul, sunt programate în perioada 23-26 mai.

Kickl a spus că refugiaţii ar trebui să poată fi expulzaţi mai uşor pentru infracţiunile minore. El a criticat de asemenea dur Comisia Europeană.

„Cred că se poate spune cu conştiinţa împăcată că aceste reguli fac parte dintr-un club politic moralizator care urmăreşte de fapt să protejeze mai mult pe făptaş decât victima”, a declarat el.

Citește și : Majoritatea țărilor membre UE sunt de acord cu reformele privind drepturile de autor