DISTRIBUIȚI
Wikimedia Commons

Ministrul de externe al Austriei, Alexander Schallenberg, a reafirmat miercuri că ţara sa îşi va păstra statutul de neutralitate, chiar dacă alte două state din Uniunea Europeană, Suedia şi Finlanda, şi-au revizuit politica de securitate, cerând să adere la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în urma invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters, potrivit agerpres

‘Situaţia este puţin diferită pentru noi’, a spus Schallenberg la postul de radio german Deutschlandfunk, indicând spre sprijinul public ‘covârşitor’ în Austria în favoarea neutralităţii.


Citește și : Biden face apel la americani să respingă ‘otrava’ supremaţiei albe

Schallenberg a mai afirmat că ţara sa, care îşi asigură 80% din gazul natural din Rusia, va continua să livreze sprijin umanitar Ucrainei, nu însă şi arme letale.

‘Ajutăm la o scară mare, dar nu cu muniţie de război, şi cred că ajutorul pentru Ucraina nu poate fi redus doar la muniţie de război’, a menţionat el.

Invazia declanşată pe 24 februarie de Rusia în Ucraina a determinat o redesenare a politicii de securitate naţională în multe ţări europene.

Citește și : Un parlamentar britanic, arestat sub suspiciunea de viol şi alte infracţiuni sexuale

Finlanda şi Suedia şi-au depus oficial miercuri cererile de aderare la NATO, una din cele mai semnificative modificări în arhitectura de securitate europeană din ultimele decenii, nu în ultimul rând pentru că Finlanda împarte cu Rusia o graniţă de 1.300 km.

Elveţia, care nu face parte din UE şi este cunoscută pentru statutul tradiţional de neutralitate, înclină acum mai mult spre aderarea la Alianţă, a indicat şeful politicii de securitate din Ministerul Apărării, într-o declaraţie anterioară pentru Reuters.