DISTRIBUIȚI
Christian Bruna/EPA/EFE

Numărul persoanelor care au încercat să obţină protecţia oferită refugiaţilor în Austria a crescut cu circa 10% anul trecut, în timp ce la nivelul întregii Uniuni Europene numărul cererilor de azil a scăzut cu 31%, a anunţat joi, la Viena, Ministerul de Interne, relatează dpa, potrivit agerpres.

Autorităţile austriece au primit aproape 14.200 de cereri din partea solicitanţilor de azil în 2020, cel mai mare număr din 2017.


Citește și : Prețul vaccinului Sputnik V a scăzut la jumătate

Numărul cererilor de azil a crescut din cauza localizării Austriei la capătul aşa-numitei rute balcanice care reprezintă un traseu de migraţie către Europa de Vest, a declarat Wolfgang Taucher, oficial din cadrul Ministerului de Interne, într-o conferinţă de presă.

Ţări din regiunea balcanică, printre care România, Bulgaria şi Croaţia, s-au confruntat şi ele cu un număr în creştere de solicitări de azil, potrivit lui Taucher.

El a atras atenţia asupra faptului că mulţi oameni care se îndreaptă spre Germania sau nordul Europei ajung să solicite azil în Austria, deoarece sunt opriţi de autorităţile de aici.

Ministrul de interne Karl Nehammer, care este cunoscut pentru poziţia sa dură împotriva migraţiei, a anunţat că în februarie au fost introduse proceduri rapide pentru a respinge aplicaţiile care sunt motivate de dorinţa de a avea un trai mai bun şi nu de teama de violenţe sau persecuţie.

Citește și : Doi oameni au murit de ANTRAX în Burkina Faso

Într-o fază de testate care a avut loc la jumătatea anului trecut, circa 400 de cereri au fost respinse în termen de 72 de ore.

„Procedurile de azil pentru solicitanţii din ţările sigure ar trebui să fie cât mai scurte posibil şi să li se spună rapid că în Austria nu se acordă azil pentru migranţii economici”, a afirmat Nehammer într-un comunicat.