DISTRIBUIȚI
Reuters

Un simpatizant australian de origine afgană al grupării Statul Islamic, care a intrat deliberat cu maşina în pietoni pe o stradă aglomerată din Melbourne la 21 decembrie 2017, a fost condamnat joi la închisoare pe viaţă, transmite DPA, preluând media locale, potrivit Agerpres.

Cel puţin 20 de oameni au fost răniţi, iar un bărbat în vârstă de 83 de ani a decedat la spital o săptămână mai târziu.


Citește și : Bolsonaro : Armata braziliană nu dorește și nu pregătește o intervenție militară în Venezuela

Saeed Noori, care a pledat vinovat, va putea fi eliberat condiţionat după 30 de ani, conform agenţiei de presă australiene AAP.

Judecătoarea Elizabeth Hollingworth, care a pronunţat verdictul, a afirmat că a fost ‘un mare noroc’ că nu au existat mai multe victime.

‘Unele victime au asemănat scena cu un film de groază – unul care continuă să se repete în coşmaruri şi flashback-uri’, a mai spus ea.

Noori, născut în Afganistan, în vârstă de 37 de ani, a fost arestat de un poliţist aflat în afara programului.

Potrivit avocaţilor săi, Noori a fost consumator de droguri, suferă de schizofrenie şi a postit timp de şapte zile înainte de a comite atacul.

Poliţia a găsit pe calculatorul şi pe un stick USB ale lui Noori imagini ale unor atacuri teroriste din străinătate şi înregistrări video despre Statul Islamic.

Citește și : Criza din Venezuela: Guaido face apel la organizarea de noi proteste împotriva lui Maduro

Luna trecută, un alt australian a fost condamnat la închisoare pe viaţă după ce a ucis şase persoane şi a rănit alte 27, intrând în mod intenţionat cu maşina în pietoni pe o stradă aglomerată din Melbourne în ianuarie 2017.