DISTRIBUIȚI
Deutsche Welle

Junta militară aflată la putere în Myanmar o va judeca în octombrie pe fosta lideră Aung San Suu Kyi pentru corupţie, a declarat vineri avocatul ei, care o apără pe clienta sa deja în mai multe dosare ce ar putea duce la plasarea ei în detenţie timp de decenii, informează AFP, potrivit agerpres.

Aung San Suu Kyi se află în arest la domiciliu după ce a fost înlăturată de la putere de armată, în urma unei lovituri de stat, în februarie, ceea ce a declanşat o revoltă în masă şi o reprimare brutală a disidenţei.


Citeşte şi: Ucraina, vecina României, se prăbușește din cauza politicii dezastruoase a președintelui Zelensky! – Black News

Laureată a Premiului Nobel, în vârstă de 76 de ani, Suu Kyi este judecată în prezent pentru încălcarea restricţiilor sanitare legate de COVID-19, pentru că a importat ilegal aparate talkie-walkie şi pentru secesiune.

Ea va face obiectul unui nou proces pentru patru capete de acuzare pentru corupţie, începând cu 1 octombrie, în capitala birmană Naypyidaw, a precizat avocatul ei, Khin Maung Zaw, vineri. Fiecare cap de acuzare este pasibil de o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare.

Procesele în curs au fost întârziate cu două luni din cauza unui vârf al epidemiei şi au fost reluate abia săptămâna aceasta, acuzata nefiind prezentă în prima zi din motive de sănătate.

Junta o acuză de asemenea că a acceptat mită şi că a încălcat o lege asupra secretului de stat ce datează din vremurile coloniale, însă nicio dată nu a fost deocamdată fixată pentru un eventual proces.

Citeşte şi:Franţa ANULEAZĂ o gală la Washington, după ce a pierdut ‘contractul secolului’ – Black News

După ce au preluat puterea, generalii au declanşat o represiune sângeroasă împotriva opozanţilor, cu aproape 1.100 de civili ucişi şi circa 6.500 plasaţi în detenţie, potrivit unui ONG local, Asociaţia de Asistenţă pentru Prizonierii Politici (AAPP), care raportează cazuri de tortură, viol şi execuţii extrajudiciare.

Armata a justificat revenirea ei la putere prin existenţa de fraude în timpul alegerilor din noiembrie, câştigate masiv de partidul lui Aung San Suu Kyi. După ce a anulat acest scrutin, armata a promis că va organiza noi alegeri până în vara lui 2023.