DISTRIBUIȚI
REUTERS

Fosta lideră birmană Aung San Suu Kyi, condamnată anterior la 17 ani de închisoare, în principal pentru fapte de corupţie, a primit vineri încă trei ani de detenţie pentru fraudă electorală în timpul scrutinului din 2020 pe care partidul său l-a câştigat detaşat,informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Aung San Suu Kyi „a fost condamnată la trei ani de detenţie şi de muncă silnică”, a declarat pentru AFP o sursă apropiată dosarului, precizând că laureata Premiului Nobel pentru Pace, în vârstă de 77 de ani, a compărut la tribunal într-o stare de sănătate bună.


Citeşte şi: Moscova invită Bucureştiul să recunoască public că trimite arme Kievului – Black News

Potrivit unei surse a Reuters, preşedintele destituit Win Myint, co-inculpat în proces, a primit aceeaşi sentinţă. Nu este foarte clar ce ar presupune în cazul celor doi „munca forţată”, a mai spus sursa citată.

Inculpată pentru o multitudine de infracţiuni de către junta militară aflată la putere după lovitura de stat din februarie 2021, Aung San Suu Kyi riscă decenii de închisoare la finalul procesului său fluviu: până la 190 de ani, dacă se aplică pedepsele maxime, potrivit Reuters. Procesul este denunţat drept unul politic de comunitatea internaţională.

Armata Myanmarului şi-a justificat puciul prin aceea că ar fi contabilizat nu mai puţin de 11 milioane de nereguli în timpul alegerilor legislative din noiembrie 2020, câştigate masiv de Liga Naţională pentru Democraţie (LND).

Analişti internaţionali au calificat însă la acea vreme scrutinul drept „în mod global liber şi echitabil”.

Aung San Suu Kyi a fost plasată în izolare într-o închisoare din Naypyidaw la sfârşitul lui iunie.

Procesul ei, care a început în urmă cu peste un an, continuă în acest centru penitenciar. Procesul se derulează în spatele uşilor închise, iar avocaţii ei au interdicţie de a face declaraţii pentru presă sau organizaţii internaţionale.

Citeşte şi: Putin a obținut o victorie-șoc care ar putea distruge lumea liberă – Black News

Junta, care promite organizarea unui nou scrutin în vara lui 2023, a dat asigurări în august că este gata să demareze negocieri cu Aung San Suu Kyi odată procesul ei încheiat.

Puciul a cufundat Myanmarul în haos. Aproape 2100 de civili au fost ucişi de forţele de securitate şi peste 15.000 au fost arestaţi, potrivit unui ONG local.