DISTRIBUIȚI
AP

UPDATE: Cel puţin şase pasageri au fost răniţi vineri după ce un avion Boeing 757 al companiei Fly Jamaica, ce se îndrepta spre metropola canadiană Toronto, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă în Guyana, transmite Reuters.

Avionul ce efectua zborul OJ256 decolase de la Georgetown, capitala Guyanei. După aproximativ 20 de minute, pilotul a indicat că aeronava întâmpină probleme la sistemul său hidraulic, au explicat oficiali din Guyana într-o conferinţă de presă.


Avionul avea la bord 120 de pasageri şi opt membri ai echipajului. Şase dintre pasageri au suferit răni uşoare atunci când avionul a fost nevoit să facă o aterizare de urgenţă pe aeroportul internaţional Cheddi Jagan din Georgetown, în jurul orei locale 02:00 (06:00 GMT).

Autoritatea aviaţiei civile din Guyana coordonează ancheta în acest caz, iar Administraţia naţională pentru siguranţa transporturilor a SUA (USNTSB), care oferă în mod automat asistenţă potrivit regulilor internaţionale, a fost notificată despre incident.

Săptămâna trecută, un avion Boeing 737 MAX 8 al companiei indoneziene Lion Air, ce efectua zborul JT610, s-a prăbuşit în mare la scurt timp după decolarea de la Jakarta, toate cele 189 de persoane aflate la bord pierzându-şi viaţa. 

Știre inițială: Șase pasageri au fost răniți după ce un avion al companiei Fly Jamaica a efectut o aterizare de urgență pe aeroportul Cheddi Jagan din Guyana.

Aparatul de zbor, un Boeing 757, a trecut de pista asfaltată și s-a oprit pe plaja din apropiere, lovindu-se puternic de un banc de nisip.

Echipajele de urgență au intervenit rapid și au reușit să-i scoată teferi atât pe pasageri, cât și pe membrii echipajului.

Aeronava cu 126 de pasageri la bord se îndrepta spre Toronto, dar la scurt timp după decolare piloții au observat o problemă la sistemul hidraulic și au cerut să revină pe aeroportul din Guyana.

Şase pasageri au fost răniţi vineri după ce un avion al companiei Fly Jamaica, ce se îndrepta spre metropola canadiană Toronto, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă în Guyana, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Avionul, care avea la bord 120 de pasageri şi opt membri ai echipajului, decolase în jurul orei locale 02:00 (07:00 GMT) de pe aeroportul din Kingston. După circa 45 de minute, pilotul a anunţat că aeronava întâmpină unele probleme la sistemul său hidraulic, au declarat oficiali din Guyana într-o conferinţă de presă.

Şase dintre pasageri au suferit răni uşoare, care nu le pun însă viaţa în pericol.