DISTRIBUIȚI
ap

O echipă de astronauți care urma să ajungă pe Stația Spațială Internațională (ISS) a făcut o aterizare de urgență din cauza unei defecțiuni detectate la capsula Soyuz, în timpul lansării, potrivit bbc.com, după cum transmite şi mediafax.


Informația a fost făcută publică de NASA, care a indicat că defecțiunea a fost detectată la componentele de accelerare ale vehiculului spațial.

Vezi şi: Uraganul Michael loveşte cu toată puterea coasta de sud-est a SUA. Vântul bate la rafală cu 250 km/h – VIDEO

Presa rusească a anunțat că vehiculul spațial rusesc a aterizat cu bine în Kazahstan, iar astronauții sunt în siguranță.

Lansarea a avut loc de la cosmodromul Baikonur din Kazahstan, la ora 8.40 GMT, iar capsula Soyuz îi avea la bord pe astronautul american Nick Hague, aflat la prima sa misiune în spațiu, și pe cosmonautul rus Aleksei Ovchinin. După un zbor de șase ore, capsula trebuia să se conecteze la Stația Spațială Internațională, unde cei doi astronauți urmau să se alăture expediției 57, formată din astronauții Alexander Gerst, de la Agenția Spațială Europeană, Serena Auñón-Chancellor, de la NASA, și Serghei Prokopiev, de la Roscosmos, aflați pe ISS din luna iunie.

Citeşte şi: Cutremur puternic în estul îndepărtat al Rusiei

Sătenii de lângă cosmodromul Baikonur au filmat un fum alb pe cer, în timpul aterizării forţate a capsulei Soyuz.