DISTRIBUIȚI

Când un terorist sinucigas a detonat explozibili pe Manchester Arena în Marea Britanie, la 22 mai 2017, ucigând spectatori care ieseau de la show-ul cântaretei pop Ariana Grande, el s-a alaturat unei traditii insidioase, aceea a atacurilor comise în spatii în care se desfasoara evenimente distractive. Criminalii care aleg o astfel de cale nu fac doar sa lanseze atentate asupra culturii vestice. Ei încearca sa distruga acea libertate care vine ca urmare a abandonului de sine în fata artei, exploatând însasi vulnerabilitatea inerenta acestui sentiment, scrie Washington Post, potrivit agerpres.

Finalul concertului Arianei Grande din Manchester, desfasurat într-o sala de concerte cu 21.000 de locuri din nord-vestul Angliei, a fost unul tragic. Salman Abedi, un britanic de origine libiana nascut în 1994, s-a aruncat în aer în mijlocul multimii care iesea de la spectacol. Atacul a fost soldat cu 22 de morti si 116 raniti si revendicat de gruparea terorista Statul Islamic. ‘Unul dintre soldatii califatului a putut amplasa un dispozitiv exploziv în interiorul locului în care s-au adunat cruciatii în orasul Manchester’, se mentioneaza în comunicatul dat publicitatii de gruparea terorista care a amenintat de asemenea cu alte atacuri. În rândul spectatorilor veniti la concert se aflau multi copii.


Însa atentatul sinucigas din Manchester a fost doar unul dintre multiplele atacuri de acest gen comise în istoria recenta.

În acest an, un alt atac petrecut la un concert din Statele Unite a socat o lume întreaga. La 1 octombrie, Stephen Paddock, un barbat alb de 64 de ani, si-a descarcat arma din hotelul Mandalay Bay din Las Vegas asupra unei multimi reunita la un concert în aer liber de muzica country, Route 91 Harvest Festival. Instalat la înaltime, la cel de-al 32-lea etaj al hotelului, el i-a ‘împroscat’ pe cei peste 22.000 de spectatori cu o ploaie de gloante, ucigând 58 de oameni si ranind peste 550. Când a început atacul, pe scena se afla cântaretul de country Jason Aldean. Atacatorul s-a sinucis înainte ca politia sa intre în camera sa.

La 31 decembrie 2016, la Istanbul, un individ înarmat cu o pusca de asalt a deschis focul la întâmplare în clubul Reina, unde 700-800 de persoane sarbatoreau intrarea în Noul An. Au fost ucise 39 de persoane, dintre care cel putin 20 de straini, si au fost ranite ale 65. Doua zile mai târziu, atentatul a fost revendicat de gruparea jihadista Statul Islamic (SI).

Tot în 2016, la 12 iunie, Omar Mateen a ucis 49 de persoane si a ranit alte peste 50 într-un atentat comis într-un club de noapte din Orlando, Statele Unite. Potrivit Washington Post, el se pare ca luase în considerare si Disney World ca potentiala tinta.

În 2015, în inima Frantei, în noaptea de 13 spre 14 noiembrie, o serie de atacuri teroriste s-au soldat cu 130 de morti, peste 350 de raniti si o Franta traumatizata. Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei locale 21:20 (20:20 GMT), milioanele de telespectatori care urmareau un meci de fotbal amical între selectionatele Frantei si Germaniei, organizat pe faimosul Stade de France din nordul Parisului, au auzit o explozie. Un atacator-kamikaze s-a aruncat în aer în apropierea arenei sportive, pe care era prezent si presedintele francez Francois Hollande. Un trecator a fost ucis. În urmatoarea jumatate de ora, alti doi barbati s-au aruncat în aer în apropierea stadionului, fara a cauza alte victime.

Aproape în acelasi timp, trei indivizi puternic înarmati, circulând cu un automobil negru, au atacat cu arme automate clientii aflati pe terasele mai multor baruri si restaurante din apropierea Pietei Republicii din Paris, omorând 39 de persoane, înainte ca unul dintre atacatori sa se arunce în aer.

Dupa 20 de minute de la prima explozie de lânga Stade de France, alti trei jihadisti au lansat un atac în sala de spectacole Bataclan, unde trupa americana de rock Eagles of Death Metal cânta într-un concert la care venisera 1.500 de fani. Cei care, dupa aproape trei ore de captivitate, au scapat din acest infern vorbesc despre imagini cu adevarat terifiante, un adevarat masacru al carui bilant a fost de 89 de morti.

În 2012, James Holmes a ucis 12 persoane într-o sala de cinematograf din Aurora, Colorado, Statele Unite, si a ranit alte câteva zeci.

Unii dintre acesti teroristi au declarat în mod explicit ca prin gesturile lor au intentionat nu numai sa semene teroare, ci sa atace însasi cultura Occidentului.

În revendicarea atacurilor din 2015 din Paris organizatia Statul Islamic a mentionat ca spectacolul de la Bataclan era o ”sarbatoare a perversitatii” la care se adunasera ”sute de apostati”.

De asemenea, în declaratia transmisa de jihadistii Statului Islamic dupa atentatul de pe Manchester Arena se mentioneaza ca dispozitivul explozibil a fost detonat ”la o întâlnire a cruciatilor din orasul Manchester”, iar locatia a fost descrisa drept ”sala de concerte lipsita de rusine”.

Atacurile comise la evenimente culturale sunt, la prima vedere, parte a aceluiasi ”jihad”, similare cu cele petrecute în aeroporturi, spre exemplu. Totusi, tintirea spatiilor culturale are un efect profund diferit.

Un aeroport este o zona de tranzit necesara. Nimeni nu merge acolo de placere si, totodata, nici o persoana care trebuie sa ajunga undeva nu va înceta sa zboare doar pentru ca nivelul de risc a fost crescut, subliniaza sursa citata. În plus, deturnarea unui avion sau un atentat comis pe un aeroport implica unele costuri ridicate.

În schimb, oamenii aleg sa mearga la concerte, la filme, pe arene sportive sau la restaurant datorita placerii pe care aceste activitati le-o confera si sentimentului de comuniune cu semenii, fie ca e vorba de persoane homosexuale din Orlando sau de microbisti din Paris. Securitatea nu poate fi întarita în toate spatiile comune asa cum se procedeaza pe aeroporturi, spre exemplu, cu exceptia cazului în care se doreste transformarea într-o societate radical diferita.

Astfel de atacuri nu sunt comise doar pentru a ucide oameni carora le place sa ia masa în oras, sa mearga la concertul trupei Eagles of Death Metal, sau homosexuali care se simt parte a comunitatii pe ringul de dans ori fetele îndeajuns de tinere sa poarte accesorii în forma de urechi de pisica. Aceste evenimente sunt o încercare de a ucide însasi ideea ca este sigur sa se ia masa în oras într-o seara de noiembrie sau sa se mearga la orice concert, oriunde, ori ca un copil sa se simta, cel putin într-o seara, delirant de fericit si de liber în prezenta unui idol din muzica pop. Asa cum a scris Holmes în carnetelul sau, ”Tinte la întâmplare. Crunta ironie a sortii este aspra cu cei ghinionisti”.

Astfel de atacuri sunt cu atât mai nimicitoare si crude deoarece profita de pe urma predarii de sine inerenta oricarei experiente estetice. Arta care poarta cu ea spectatorul este chiar acel lucru ce îi face pe oameni vulnerabili. Iar acelasi întuneric ce ne elibereaza de greutatile vietii de zi cu zi îi ofera criminalului o acoperire, dupa cum mai noteaza Washington Post.

Atentate ca cel de la Manchester Arena si Bataclan sau atacuri armate în locuri publice precum cel din Los Angeles au dus la o întarire a securitatii în salile de concerte. Însa evenimentele care atrag multimi mari, cum sunt concertele, ramân greu de supravegheat deoarece trebuie ‘sa mentina un echilibru între securitate si faptul de a ramâne niste locuri primitoare’, unde oamenii vin sa se amuze si sa se destinda, dupa cum a remarcat în octombrie Jason Porter, vicepresedintele societatii de servicii pentru gestionarea riscurilor Pinkerton, pentru AFP.

Întetirea masurilor de securitate în zona cinematografelor, a salilor de concerte, a stadioanelor si chiar a restaurantelor poate spori senzatia de siguranta. Însa, circumscrierea locurilor în care ne simtim cu adevarat liberi si relaxati aminteste cât de mici au devenit astfel de zone si de disperarea cu care este nevoie ca ele sa fie conservate. Iar a ramâne acasa din teama si refuzul de a ceda tentatiei de abandon de sine în fata artei nu reprezinta nici ele un câstig, ci o transformare în acei ”ghinionisti” despre care scria atacatorul James Holmes.