DISTRIBUIȚI
banglanews24.com

Cel puţin patru afgani au fost ucişi vineri la Kabul în explozia unei maşini-capcană care viza un convoi militar străin, a anunţat un reprezentant al Ministerului de Interne afgan, transmite AFP, potrivit agerpres.

Deflagraţia s-a produs în jurul orei locale 08:40 (04:10 GMT) atunci când un automobil încărcat cu explozibil a percutat convoiul militar respectiv, care se afla în estul capitalei Kabul, a indicat purtătorul de cuvânt al MAI afgan, Nasrat Rahimi.


Citeşte şi: Kim Jong Un s-a întors ‘foc şi pară’ de la Hanoi şi i-a pedepsit aspru pe cei vinovaţi de eşecul summitului cu americanii

”Din păcate, patru dintre conaţionalii noştri au decedat în atac şi alţi trei au fost răniţi. Este vorba de pietoni”, a precizat oficialul citat.

Deocamdată nu se cunoaşte dacă printre victimele atacului se găsesc şi militari străini. Misiunea NATO în Afganistan, Resolute Support, nu a făcut niciun comentariu după acest atac.

Însă, potrivit EFE, care stabileşte bilanţul atacului la cinci morţi şi şapte răniţi, patru dintre răniţi ar fi militari ai NATO. Aceiaşi agenţie de presă informează că atacul a fost revendicat de talibani, într-un comunicat postat de purtătorul de cuvânt al mişcării, Zabihullah Mujahid, care a confirmat că a fost vorba despre un atentat sinucigaş cu maşină-capcană asupra a două vehicule ale ”invadatorilor”.

Citeşte şi: Atac cu cuţitul în centrul Ierusalimului: Doi israelieni se zbat între viaţă şi moarte!

Atentatul a avut loc a doua zi după un atac sinucigaş comis în faţa unui liceu militar din Kabul, acţiune revendicată de gruparea Statul Islamic şi soldată cu cel puţin şase morţi.

Preşedintele afgan Ashraf Ghani le-a propus talibanilor la începutul Ramadanului o încetare a focului, dar oferta sa a fost respinsă.