DISTRIBUIȚI

Un ofiţer superior din marina neozeelandeză este acuzat că a ascuns o cameră de filmat în toaleta ambasadei Noii Zeelande din Washington pentru a încerca să obţină imagini intime ale persoanelor care treceau prin sala de baie, potrivit unei decizii judiciare date publicităţii vineri şi citate de AFP, potrivit agerpres.

Fostul contraamiral Alfred Keating (58 de ani) exercita funcţia de ataşat militar la Ambasada Noii Zeelande din Washington când a fost descoperită camera de filmat în iulie 2017 într-o toaletă unisex.


Citeşte şi: Opoziţia din Venezuela cere un absenteism în masă la alegerile prezidenţiale

‘Camera a fost instalată intenţionat într-o conductă de încălzire a băii. Înălţimea şi orientarea relevă că ea înregistra oamenii care veneau şi se foloseau de toaletă’, declară judecătorul Grant Powell de la Înalta Curte într-o hotărâre judecătorească făcută publică vineri.

Camera a fost descoperită când a căzut pe podea. Grosimea stratului de praf care acoperea suportul său relevă că această cameră se afla acolo ascunsă de mai multe luni.

Înalta Curte a refuzat să protejeze identitatea ofiţerului care a susţinut că el şi familia sa vor fi expuşi la ‘dificultăţi extreme’ dacă s-ar afla public aceste lucruri.

Keating a beneficiat de imunitate diplomatică în Statele Unite, dar în Noua Zeelandă poliţia i-a percheziţionat domiciliul.

Nu s-au găsit imagini indecente, dar anchetatorii au găsit în calculatorul său personal software-ul corespunzător camerei de filmat.

Citeşte şi: Cutremur în Africa de Sud. 13 mineri au rămas captivi în subteran

ADN-ul recuperat de pe cardul de memorie al camerei corespunde cu cel al suspectului.

Inculpat în martie pentru tentativa de a înregistra imagini intime, el a demisionat din armată.

Fostul ataşat militar pledează ‘nevinovat’ în acest caz, dar ancheta este în plină desfăşurare.