DISTRIBUIȚI
U.S. President Donald Trump waits for reporters to leave the room after speaking about his summit with Russia's President Putin during a meeting with members of the U.S. Congress at the White House in Washington, July 17, 2018. REUTERS/Leah Millis

Atacurile lansate de preşedintele american Donald Trump la adresa media încalcă normele de bază ale libertăţii presei şi riscă să declanşeze o adevărată violenţă împotriva jurnaliştilor, a declarat joi raportorul ONU pentru libertatea de expresie, David Kaye, relatează Reuters, potrivit agerpres.

„Aceste atacuri contravin obligaţiilor ţării de a respecta libertatea presei şi normele internaţionale privind drepturile omului”, a declarat David Kaye într-o declaraţie comună cu Edison Lanza, care deţine aceeaşi funcţie în cadrul Comisiei Inter-Americane a Drepturilor Omului.


Citește și : Polonia respinge acuzaţiile Comisiei Europene în legătură cu măsurile de reformă din cadrul Curţii Supreme

„Suntem în mod special îngrijoraţi de faptul că aceste atacuri cresc riscul ca jurnaliştii să fie vizaţi de acte de violenţă”, au subliniat cei doi oficiali.

În urmă cu câteva zile, directorul publicaţiei americane New York Times, AG Sulzberger, a afirmat de asemenea că l-a avertizat pe preşedintele Donald Trump, cu care s-a întâlnit la Casa Albă, că discursul său împotriva mass-media este „periculos şi dăunător”, notează AFP.

„I-am spus direct preşedintelui că eu consider că discursul său nu este doar un factor de divizare, ci a devenit din ce în ce mai periculos”, a declarat AG Sulzberger într-un comunicat, confirmând această întrevedere care a avut loc la 20 iulie la solicitarea Casei Albe. „L-am rugat să-şi reconsidere atacurile masive împotriva jurnalismului pe care le consider periculoase şi dăunătoare pentru ţara noastră”, a adăugat Sulzberger.

Citește și : Suedia cumpară un sistem antiaerian Patriot, pe fondul tensiunilor cu Rusia

Într-un mesaj postat luna trecută pe Twitter, Donald Trump a menţionat că a discutat despre ceea ce numeşte „Fake News” (ştiri false) cu directorul New York Times, unul dintre cele mai prestigioase ziare americane aflat în mod constant în centrul criticilor sale.