Un mobil islamist nu este exclus în ancheta privind atacul cu armă albă comis pe 6 noiembrie într-un tren rapid din Germania şi soldat cu rănirea gravă a patru persoane, transmite miercuri AFP, potrivit agerpres.
”Analiza suporturilor de date confiscate de la suspect a arătat că un plan islamist de acţiune nu ar putea fi exclus”, a indicat miercuri parchetul general din Munchen (landul Bavaria), într-un comunicat.
Citeşte şi: Zece tendințe de urmărit în anul care vine – Black News
”Indicii în acest sens sunt, între altele, conţinutul contului de Facebook al suspectului, precum şi mesaje video de propagandă a organizaţiei teroriste Statul Islamic descoperite asupra lui”, a precizat Parchetul.
”În mod independent de noile indicii, ancheta continuă în toate direcţiile”, adaugă comunicatul citat.
Atacul a fost comis în dimineaţa zilei de 6 noiembrie într-un tren rapid ICE ce făcea legătura între oraşele Regensburg şi Hamburg. Suspectul, un sirian în vârstă de 27 de ani, a fost internat într-o clinică psihiatrică.