DISTRIBUIȚI
CGTN America
An Indian Muslim offer prayers before breaking his fast on the first day of the holy fasting month of Ramadan at Mecca Masjid in Hyderabad, India, Sunday, May 28, 2017. Islam's holiest month is a period of intense prayer, dawn-to-dusk fasting and nightly feasts. Just before the fast, Muslims have a pre-dawn meal to get them through the day. Most Muslims break their fast like the Prophet Muhammad did some 1,400 years ago, with a sip of water and some dates at sunset. (AP Photo/Mahesh Kumar A.)

Autorul atacului care a ucis joi patru angajaţi ai Poliţiei din Paris „ar fi aderat la o viziune radicală a islamului” şi a fost în contact cu persoane din cadrul „mişcării islamiste salafiste”, a declarat sâmbătă, Jean-Francois Ricard, procuror antiterorist, informează AFP, potrivit agerpres.

Primele investigaţii au relevat „aprobarea ”de către acesta a ”anumitor abuzuri comise în numele acestei religii”, „dorinţa lui de a nu avea anumite contacte cu femei”, „justificarea sa” pentru atacurile asupra Charlie Hebdo din 2015, „schimbarea obiceiurilor vestimentare de câteva luni „, a relatat procurorul antiterorist în cadrul unei conferinţe de presă.


Citește și : Aterizare de urgenţă în Elveţia a unui avion A320 al British Airways

Mickael Harpon, un informatician în vârstă de 45 de ani care lucra la Direcţia de Informaţii a sediului Poliţiei din Paris (DRPP) din 2003, renunţase la „orice ţinută occidentală în favoarea unei ţinute tradiţionale pentru a merge la moschee”, a explicat el.

Anchetele au permis, de asemenea, să fie identificate contacte între autor şi mai multe persoane care ar putea aparţine mişcării islamiste.

Acest bărbat fără antecedente penale, dar care a făcut obiectul unei proceduri pentru violenţă conjugală în 2009, s-a convertit la islam în urmă cu aproximativ 10 ani, a precizat Ricard, care a descris în detaliu parcursul criminalului joi, evocând o scenă „de o violenţă extremă”.

Atacatorul a cumpărat în dimineaţa atacului două cuţite, un „cuţit de bucătărie metalic” de 33 de centimetri şi un „cuţit pentru scoici”, pe care le-a ascuns asupra sa.

Cu ajutorul acestor cuţite, el a atacat mai mulţi colegi între orele 10:53 GMT şi 11:00 GMT, înainte de a fi împuşcat de un poliţist stagiar în curtea sediului.

Citește și : Consultări diplomatice între Statele Unite şi Coreea de Nord, după luni de impas

Studierea telefonului soţiei sale, al cărei arest, început joi, a fost prelungit din nou sâmbătă pentru 48 de ore, a relevat că cuplul a „schimbat 33 de SMS-uri în dimineaţa faptelor” între 09:21 GMT şi 09:50 GMT.

„Pe parcursul acestei conversaţii, autorul atacului a făcut afirmaţii cu conotaţii exclusiv religioase care s-au încheiat cu expresiile: + Allah akbar + apoi + sunt iubitul nostru profet, Muhammad, şi meditez la Coran”, a povestit procurorul.