DISTRIBUIȚI
Islamic State flag waving on the wind

Atacatorii de la moscheea sufită din Sinaiul egiptean, care au ucis peste 300 de persoane, purtau steagul Statului Islamic, a anunţat procuratura din Egipt, conform news.ro .

Atacul nu a fost revendicat, dar forţele egiptene au probleme în regiune cu un grup afiliat Statului Islamic.


Agenţia MENA a anunţat că în atac au murit 305 persoane, inclusiv 27 de copii, şi au fost rănite 128 de persoane.

Parchetul egiptean, citând declaraţii ale supravieţuitorilor atacului, a anunţat că atacatorii purtau steagul Statului Islamic. “Erau în jur de 25-30 de persoane, purtau steagul Statului Islamic şi s-au plasat în faţa uşii moscheii şi a celor 12 ferestre, cu arme automate”, se arată în comunicatul procurorilor.

Citește și : Un avion încărcat cu ajutoare umanitare a aterizat la Sanaa

Atacatorii, unii cu măşti şi uniforme în stil militar, au venit la moschee cu maşini de teren, au înconjurat clădirea şi au deschis focul asupra credincioşilor.

Martori spun că după rugăciunea de vineri, atacatorii făcut să explodeze o bombă şi apoi au deschis focul asupra oamenilor care alergau panicaţi, a ambulanţelor şi altor vehicule, pentur a bloca drumul.

“Când a început atacul toată lumea alerga panicată. Însă am putut vedea bărbaţi mascaţi care purtau îmbrăcăminte militară”, a declarat Magdy Rezk, un supravieţuitor al masacrului, rănit în atac.

După atacul de vineri, preşedintele Abdel Fattah al-Sisi a decretat trei zile de doliu naţional. În plus, securitatea a fost întărită în zonele publice cheie.