DISTRIBUIȚI

Coaliţia condusă de Arabia Saudită care luptă în Yemen a afirmat că a dejucat luni un atac cu un vas capcană al rebelilor houthi sprijiniţi de Iran contra unei nave comerciale în Marea Roşie, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Forţele navale ale coaliţiei au putut contracara un atac al miliţiilor houthi, cu ajutorul unui vas capcană şi fără echipaj, vizând o navă comercială în sudul Mării Roşii”, a declarat un purtător de cuvânt al coaliţiei, citat de agenţia oficială de presă saudită. „Forţele coaliţiei au reperat vasul (…), apoi l-au interceptat şi l-au distrus”, a adăugat el.


Citește și: Londra își reafirmă sprijinul pentru ambasadorul său din SUA

Rebelii houthi au respins aceste acuzaţii, considerându-le „total nefondate”, potrivit postului lor de televiziune Al-Masirah TV.

Coaliţia, care din martie 2015 luptă împotriva rebelilor houthi, îi acuză de multă vreme că ameninţă, ca şi Gardienii Revoluţiei din Iran, căile de navigaţie internaţionale şi comerţul mondial.

Anul trecut, Arabia Saudită, primul exportator de petrol din lume, şi-a întrerupt pentru zece zile exporturile prin strâmtoarea strategică Bab el-Mandeb după ce un petrolier a fost atacat în zonă de houthi.

Această strâmtoare se află pe o rută maritimă crucială între Peninsula Arabică şi Cornul Africii, făcând legătura între Marea Roşie şi Golful Aden.

Citește și: Trump o critică dur pe May după scurgerile de informaţii din depeşe diplomatice

Atacuri mai recente contra unor petroliere în strâmtoarea Ormuz – un punct de trecere strategic pentru comerţul mondial de petrol de cealaltă parte a Peninsulei Arabice -, pentru care Statele Unite au acuzat Iranul, au făcut să crească tensiunile în regiune.

Iranul a negat orice implicare în aceste atacuri, notează AFP.