DISTRIBUIȚI
Sputnik

Cel puţin 14 persoane au fost ucise şi alte zeci rănite sâmbătă în nordul Afganistanului într-un atac cu tiruri de mortiere asupra unei pieţe din provincia Faryab, a comunicat armata afgană, care a atribuit acest atac talibanilor, transmite AFP, potrivit agerpres.

Talibanii vizau probabil un baraj al armatei din apropiere, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al armatei afgane,
Hanif Rezaee.


Citește și : Un nou cutremur puternic, cu magnitudinea de peste 7 grade, în statul american California

Talibanii nu au făcut niciun comentariu în legătură cu atacul de sâmbătă.

Naem Musamim, directorul serviciilor de sănătate ale provinciei, a confirmat că 14 trupuri neînsufleţite şi 39 de persoane rănite, printre care patru copii, au fost aduse la spitalele locale.

Răniţii aflaţi în starea cea mai gravă vor fi transferaţi cu elicopterul în oraşul Mazar-i-Sharif, provincia Balkh.

Războiul continuă între forţele de securitate afgane şi talibani, în timp ce la Doha, în Qatar, are loc o nouă rundă de negocieri între aceştia din urmă şi reprezentanţi ai SUA, vizând încetarea conflictului.

Citește și : Guvernul Libiei acuză EAU că s-ar afla în spatele atacului aerian care a vizat un centru de detenție pentru migranți de lângă Tripoli

Pentru duminică sunt prevăzute, tot la Doha, discuţii între talibani şi reprezentanţi ai societăţii afgane.