DISTRIBUIȚI
Reuters

Optsprezece soldaţi din forţele ONU şi doi civili au fost răniţi joi în Mali în urma unui atac cu obuze asupra unei tabere militare din nord-estul acestei ţări afectate de violenţe şi acţiuni jihadiste, a indicat ONU, transmite agerpres.

Un „bilanţ provizoriu” relevă că 18 „căşti albastre” au fost rănite şi alţi doi civili, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al misiunii ONU în Mali (MINUSMA), Olivier Salgado.


Citeşte şi: Gardienii Revoluţiei ameninţă SUA cu o ‘răzbunare şi mai dură’

Un număr de 15 tiruri de mortier au vizat incinta şi împrejurimile taberei Tessalit, din regiunea Kidal, din apropierea frontierei algeriene, conform unui raport intern al ONU, consultat de AFP. Personalul taberei s-a adăpostit într-un buncăr, potrivit documentului.

„Supertabăra” Tessalit găzduieşte un batalion ciadian al ONU, forţe franceze din operaţiunea Barkhane şi militari malieni. Cei doi civili, ambii din Mali, au fost răniţi în partea franceză a taberei, conform aceluiaşi text.

Citeşte şi: O nouă tragedie în Iran: Cel puţin 19 morţi după ce un autobuz a căzut într-o râpă în nordul țării