DISTRIBUIȚI
Reuters

Şapte oameni au fost răniţi, dintre care patru grav, duminică seara la Paris, după ce au fost atacaţi de un bărbat înarmat cu un cuţit şi o bară de fier, care a fost arestat, transmite AFP, conform agerpres.

„Nimic nu permite a reţine la acest moment caracterul terorist al acestor agresiuni”, potrivit unei surse apropiate anchetei.


Vezi şi: ALERTĂ de securitate la Londra. O gară aglomerată a fost închisă – FOTO/VIDEO

Atacatorul a fost reţinut de un echipaj al Brigăzii Anti-Crimă, a precizat o sursă din poliţie.

Potrivit AFP, incidentul a avut loc cu puţin timp înainte de ora locală 23,00, în arondismentul 19, din nordul Parisului, pe cheiul canalului Ourcq.

Şapte persoane au fost rănite, dintre care patru grav, printre acestea fiind şi doi turişti englezi. Un martor este de asemenea în stare de şoc, au precizat mai multe surse.

Citește și : Trump salută defilarea militară fără rachete balistice intercontinentale din Coreea de Nord

Potrivit unui paznic al unui cinematograf din zonă, care a văzut finalul incidentului, bărbatul atacase deja unii oameni iar acum era urmărit de alţi doi bărbaţi care încercau să-l oprească. „Avea o bară de fier în mână şi a aruncat-o către urmăritori, după care a scos un cuţit”, a declarat paznicul, pentru AFP.

Ancheta, pentru tentativă de omor, a fost încredinţată Districtului 2 de poliţie judiciară.