DISTRIBUIȚI

Laboratorul farmaceutic britanic AstraZeneca a apărat luni seară eficacitatea vaccinului său în cazul persoanelor de peste 65 de ani, dezminţind informaţiile apărute în două companii de presă germane, care au pus sub semnul întrebării performanţa serului britanic pentru această categorie de vârstă, relatează marţi AFP, potrivit agerpres.

„Articolele potrivit cărora eficacitatea vaccinului AstraZeneca-Oxford ar fi de doar 8% pentru adulţii de peste 65 de ani sunt complet false”, a precizat un purtător de cuvânt al companiei AstraZeneca, într-o declaraţie transmisă AFP.


Citeşte şi: Americanii se vor apropia de imunitatea de turmă de-abia în vară

Tabloidul Bild şi cotidianul cu profil economic Handelsblatt au afirmat luni că guvernul german se îndoieşte de eficacitatea pe care vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford ar putea să o aibă în cazul persoanelor cu vârste de peste 65 de ani.

Potrivit Handelsblatt, care citează surse guvernamentale, Berlinul mizează pe o eficacitate de doar 8% pentru această categorie de vârstă.

Bild, care citează tot surse guvernamentale, notează că actuala coaliţie a cancelarului Angela Merkel se aşteaptă ca vaccinul AstraZeneca-Oxford, care ar trebui să primească vineri, 29 ianuarie, avizul Uniunii Europene, să nu fie omologat pentru persoanele de peste 65 de ani, fapt ce ar avea un impact considerabil asupra strategiei de vaccinare din numeroase ţări.

Citeşte şi: Garda Naţională RĂMÂNE în Washington până la jumătatea lui martie

Intervenind marţi într-o o emisiune matinală a postului public ZDF, ministrul german a Sănătăţii, Jens Spahn, a declarat că Berlinul va lua săptămâna viitoare o decizie pe baza datelor ştiinţifice care vor permite „să arate ce categorii de vârstă vor trebui să primească primele acest vaccin”.

Laboratorul britanic, al cărui vaccin a fost deja administrat pe scară largă în Marea Britanie, a explicat în comunicatul său că a publicat deja în luna noiembrie o serie de date ştiinţifice în revista The Lancet, care „demonstrează că persoanele în vârstă au prezentat răspunsuri imunitare puternice la vaccin şi că 100% dintre ele au generat anticorpi specifici după cea de-a doua doză”.