DISTRIBUIȚI
dpa

Asociaţia Scriitorilor din Slovenia s-a pronunţat joi împotriva lansării unui concurs care îi invită pe copii să scrie povestiri despre ‘pericolele multiculturalismului şi ale imigraţiei ilegale’ la iniţiativa unei publicaţii a Partidului Democratic Sloven (SDS, de opoziţie), relatează AFP, potrivit agerpres.

Lansat de săptămânalul Demokracija, al formaţiunii conservatoare a fostului premier Janez Jansa, acest concurs adresat copiilor peste 10 ani oferă un premiu de până la 300 de euro pentru tinerii câştigători.


Citeşte şi: Aterizare de urgenţă a capsulei Soyuz, care ducea doi cosmonauţi pe Stația Spațială Internațională

Condiţiile sunt stricte: povestirile vor ‘consolida conştiinţa naţională şi vor încuraja patriotismul’ şi vor arăta că ‘este bine să trăieşti într-o familie tradiţională (tată, mamă, copii), înconjurată de concetăţenii săi şi de animale domestice’. Un echilibru ameninţat de ‘eroi negativi’, adică de migranţi descrişi drept ‘intruşi’ şi care pot fi reprezentaţi ca ‘specii invazive străine’, potrivit săptămânalului. Însă, ‘în cele din urmă, patriotismul şi familia câştigă întotdeauna’, se precizează în regulament.

Citeşte şi: Cutremur puternic în estul îndepărtat al Rusiei

Într-un comunicat semnat de reprezentanţii a 140 de instituţii publice din Slovenia, Asociaţia Scriitorilor denunţă ‘propaganda rasistă’ şi subliniază faptul că toţi copiii ‘merită poveşti deschise şi tolerante care favorizează empatia, nu ura’.

Cu un tiraj de 9.000 de exemplare, o cifră importantă în această mică ţară cu două milioane de locuitori, săptămânalul Demokracija publică cu regularitate articole referitoare la migranţi şi musulmani. Publicaţia este finanţată în special de apropiaţi ai premierului conservator ungar Viktor Orban.