DISTRIBUIȚI
Haaretz

Peste 1.000 de asistenţi medicali s-au adunat sâmbătă în Budapesta pentru a cere salarii mai bune, după ce un sondaj a indicat că multe dintre ele iau în calcul să părăsească Ungaria pentru a lucra în străinătate pe bani mai mulţi, ceea ce afectează sistemul de sănătate care se confruntă deja cu deficit de personal, transmite Reuters, potrivit agerpres

Ca multe ţări est-europene, Ungaria suferă din cauza lipsei de medici şi de personal medical în contextul în care salariile locale pălesc prin comparaţie cu cele din Europa occidentală, comentează agenţia citată.


Citește și : Fostul cardinal american Theodore McCarrick, inculpat pentru agresiune sexuală asupra unui adolescent

Asistenţi medicali îmbrăcaţi în tricouri albe şi având asupra lor baloane albe s-au strâns într-o piaţă din centrul Budapestei. Sute dintre ei au sosit din afara capitalei şi au călătorit ore bune pentru a participa la miting.

Între 400 şi 500 de asistenţi medicali părăsesc Ungaria în fiecare an, a declarat Zoltan Balogh, preşedintele Camerei profesioniştilor din domeniul sănătăţii din Ungaria. Iar, potrivit unui sondaj online realizat luna trecută de acest organism, peste 1.000 de asistenţi au declarat că iau în calcul să plece din Ungaria.

Organizaţia de profil l-a invitat şi pe ministrul resurselor umane Miklos Kasler să ia parte la protest, însă acesta nu a participat, în schimb a trimis o scrisoare în care le mulţumea lucrătorilor sanitari pentru activitatea lor.

Cea mai importantă revendicare a asistenţilor medicali este o creştere a salariilor proporţională cu cea oferită recent medicilor. Parlamentul a adoptat în octombrie 2020 legislaţia privind sistemul sanitar şi care s-a tradus printr-o creştere substanţială a salariilor doctorilor, însă creşterea nu s-a aplicat şi asistenţilor medicali ale căror salarii au fost mărite doar gradual din 2019.

Citește și : Comisia Europeană cere statelor UE să ajute Lituania în gestionarea valului de mii de migranţi ilegali din Belarus

Noua lege adoptată îi obliga totodată pe lucrătorii din domeniul sanitar să aleagă între a lucra în sectorul de stat sau în cel privat. Aproape 4.000 de oameni, adică 3,7% din întregul personal medical, au decis să demisioneze din sectorul public de sănătate înainte de expirarea termenului limită până la care puteau opta, stabilit pentru martie 2021.