DISTRIBUIȚI
BBC

O asistentă medicală din Marea Britanie a fost arestată fiind suspectată de uciderea a opt bebeluși și că a încercat să ucidă alți șase, în urma unei investigații ce a avut loc la o maternitate din nordul țării, a anunțat marți poliția britanică, conform Reuters, transmite şi mediafax.

Aceasta a fost arestată după ce între martie 2015 și iulie 2016 a cauzat moartea a 17 nou-născuți și rănirea altor 15 la maternitatea unui spital din orașul Chester, Marea Britanie.


Citeşte şi: În ciuda procedurii de infringement, Polonia nu renunţă la reforma judiciară (AFP)

”Aceasta este o investigație extrem de complexă și foarte delicată și, după cum puteți observa, trebuie să ne asigurăm că am făcut tot posibilul să stabilim în detaliu ce a dus la moartea acestor bebeluși”, a transmis inspectorul Paul Haghes printr-un comunicat.

Investigația a fost inițiată în luna mai a anului 2017, însă poliția nu a dorit să ofere informații despre femeia arestată, doar au menționat că este o persoană cu calificare în domeniul medical.

”A fost o perioadă extrem de dificilă pentru toate familiile implicate și este important de amintit că, în mijlocul acesteia, se află familii îndurerate care caută răspunsuri cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu copii lor”, a mai adăugat inspectorul Hughes.

Citeşte şi:  Japonia cumpără de la americani două radare ultraperformante

Spitalul a transmis că a oferit suportul autorităților în această anchetă, adăugând că sunt încrezători că maternitatea este ”un loc sigur și poate continua în forma sa actuală”.

”Solicitarea către poliție pentru a ancheta acest caz nu a fost ceva ce am făcut ușor, dar trebuie să facem tot ce puitem pentru a înțelege ce s-a întâmplat aici…”, a declarat directorul spitalului Ian Harvey.