DISTRIBUIȚI

Ancheta asupra asasinării, în Malaezia, a lui Kim Jong Nam, fratele vitreg al liderului nord-coreean, a fost una „de mântuială”, a criticat miercuri unul dintre avocaţii celor două femei acuzate de această crimă demnă de vremurile războiului rece, informează AFP, potrivit agerpres.

Indonezianca Siti Aisyah şi vietnameza Thi Huong au compărut în faţa Înalţii Curţi din Shah Alam, un district de la periferia Kuala Lumpur, în apropiere de aeroportul unde fratele vitreg al lui Kim Jong Un a fost asasinat, la 13 februarie 2017.


Citeşte şi: Albania refuză amplasarea taberelor de refugiaţi pe teritoriul său

Cele două femei sunt acuzate că l-au stropit pe faţă cu o substanţă care s-a dovedit a fi VX, un agent neurotoxic, versiune letală de gaz sarin, considerată o armă de distrugere în masă. Kim Jong Nam a murit la scurt timp după.

În timpul pledoariei sale, avocatul indoneziencei, Gooi Soon Seng, a apreciat că acuzaţiile împotriva clientei sale erau „vagi” şi că nu existau dovezi că aceasta ar fi manipulat VX. „Ancheta a fost nu doar una de mântuială, ci şi dezechilibrată”, a lansat avocatul.

Procesul, care a început anul trecut, a fost reluat miercuri după ce a fost suspendat timp de trei luni.

De la începutul cazului, cele două femei, care riscă pedeapsa cu moartea, au negat orice intenţie criminală. Ele susţin că au fost recrutate pentru a participa la ceea ce ele credeau a fi „o farsă stil camera ascunsă”, dar că aceasta s-a dovedit a fi un complot pus la cale de agenţi nord-coreeni.

Citeşte şi: GRAV accident de circulaţie în Germania. Un om a murit şi alţi 30 sunt răniţi

În timpul unei audieri precedente, avocatul Thi Huong a declarat că unul dintre cei patru suspecţi nord-coreeni în libertate a recrutat-o pe vietnameză şi a făcut-o să comită ceea ce ea credea a fi o farsă.

Kim Jong Nam era un critic al regimului nord-coreean şi trăia în exil. De la începutul cazului, Coreea de Sud a acuzat Phenianul că a orchestrat asasinatul, acuzaţie pe care Coreea de Nord a dezminţit-o mereu.