DISTRIBUIȚI
EA daily

O mie de persoane au manifestat luni la Erevan, capitala Armeniei, pentru a protesta împotriva fostului preşedinte Serj Sargsyan, propus pentru postul de premier cu puteri întărite după ce şi-a încheiat al doilea şi ultimul mandat prezidenţial, informează AFP, potrivit agerpres.

Aşezaţi sau întinşi pe şosea în semn de protest, manifestanţii au blocat traficul pe principalele străzi care duc la clădirea parlamentului şi la universităţile din capitală, la apelul liderului de opoziţie Nikol Pashinyan.


Citeşte şi: Două avioane s-au ciocnit în aer; ambii piloţi au murit

„Când mii de persoane ies în stradă, schimbarea regimului ar trebui să devină o realitate”, a spus Pashinyan, în timp ce manifestanţii făceau apel la şoferi să se alăture mişcării.

Partidul Republican aflat la putere urmează să prezinte oficial luni în parlament candidatura lui Serj Sargsyan, 63 de ani, la postul de prim-ministru.

Votul la capătul căruia Sargsyan ar urma să fie ales fără surprize în acest post este aşteptat marţi.

Proteste la Erevan au loc începând de vineri, când peste 4.000 de persoane au ieşit în stradă pentru a denunţat intenţia fostului preşedinte armean de a rămâne la putere ca premier.

„Se întâmplă un lucru fără precedent în Armenia: aceeaşi persoană vrea să conducă ţară pentru a treia oară consecutiv. Nu putem permite asta”, a declarat Pashinyan în weekend.

Citeşte şi: După bombardarea Siriei, experţii internaţionali verifică folosirea armelor chimice

Noul preşedinte armean, Armen Sargsyan, care are acelaşi nume de familie ca predecesorul său, însă nu şi vreo legătură de rudenie, a depus lunea trecută jurământul.

Puterile preşedintelui au devenit mai curând protocolare de le reforma constituţională din 2015 care a transformat Armenia în republică parlamentară, în care puterea executivă reală este în mâinile premierului.

Opoziţia susţine că această reformă a avut ca unic scop menţinerea la putere a prorusului Serj Sargsyan, fost ofiţer al armatei, care ocupa postul de preşedintele din 2008, după ce a fost premier în 2007-2008.