DISTRIBUIȚI
Reuters

Armata SUA a anunţat vineri că a desfăşurat blindate grele în nord-estul Siriei, după mai multe incidente între forţele americane şi armata rusă în această regiune în care Washingtonul menţine acum o prezenţă limitată, transmite AFP, potrivit agerpres.

Comandamentul central al armatei americane din Orientul Mijlociu (Centcom) a „desfăşurat un radar Sentinel, a crescut frecvenţa patrulelor aeriene deasupra zonelor controlate de forţele americane şi a desfăşurat vehicule de luptă Bradley” în această zonă controlat de SUA şi aliaţii săi kurzi, conform informaţiilor furnizate într-un comunicat al purtătorului de cuvânt al Centcom, comandantul Bill Urban.


Citește și : Zonă de carantină amenajată în Iordania pentru animalele infectate cu COVID-19

Vehiculele Bradley au fost retrase din această zonă anul trecut, ca urmare a deciziei preşedintelui american Donald Trump care a încercat la începutul anului 2019 să retragă toate trupele americane din Siria, după care a consimţit să lase câteva sute de soldaţi pentru a păzi puţurile de petrol.

Aceste măsuri sunt menite să „apere forţele coaliţiei din această zonă şi să asigure că acestea îşi continuă misiunea (…) fără interferenţe”, a subliniat purtătorul de cuvânt. El nu a menţionat Rusia, dar în ultimele săptămâni au avut loc mai multe incidente între trupele americane şi forţele ruse desfăşurate de-a lungul frontierei cu Turcia, conform acordului cu Ankara.

La sfârşitul lunii august, şapte soldaţi americani au fost răniţi într-o coliziune cu un vehicul rus. Conform unor înregistrări video postate pe Twitter, după cât se pare filmate de martori şi chiar de partea rusă, blindate şi elicoptere ruse au încercat să blocheze vehicule americane şi apoi să le forţeze să părăsească zonă.

Citește și : Frontierele SUA cu Mexic şi Canada rămâne închise până la 21 octombrie

 

„Statele Unite nu urmăresc să intre în conflict cu nicio altă ţară din Siria, dar vor apăra forţele coaliţiei dacă este necesar”, a declarat comandantul Urban.

Blindatele au fost transportate pe cale aeriană dintr-o bază din Kuweit, conform unui comunicat al purtătorului de cuvânt al coaliţiei antijihadiste, colonelul Wayne Marotto.