DISTRIBUIȚI

Armata rusă şi-a anunţat joi retragerea din Insula Şerpilor, un punct strategic în Marea Neagră cucerit de Moscova încă din primele zile ale invaziei sale în Ucraina la 24 februarie, după mai multe săptămâni de bombardamente intense, informează AFP, potrivit agerpres.  

‘La 30 iunie, în semn de bunăvoinţă, forţele armate ruse, care şi-au îndeplinit obiectivele stabilite în Insula Şerpilor, şi-au retras garnizoana de aici’, a indicat Ministerul rus al Apărării, afirmând că acest gest ar trebui să faciliteze exporturile Ucrainei de cereale.


Citește și : Medvedev: Orice încercare de intruziune în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial

Kievul anunţase anterior că trupele ruse au fost forţate să-şi retragă în grabă ceea ce mai rămăsese din garnizoana lor în Insula Şerpilor, în urma unei operaţiuni încununate de succes a forţelor ucrainene. Un anunţ în acest sens fusese făcut de Comandamentul de operaţiuni Sud al forţelor de apărare ucrainene, citat de agenţia ucraineană de presă Ukrinform.

Totodată, şeful cancelariei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, a declarat joi că forţele ruse s-au retras de pe Insula Şerpilor, un avanpost strategic din Marea Neagră, relatează Reuters. ‘KABOOM! Nu mai există trupe ruseşti pe Insula Şerpilor. Forţele noastre armate au făcut o treabă grozavă’, a scris Iermak pe Twitter.

Citește și : Un politician proeminent din opoziția rusească, reținut la Moscova