DISTRIBUIȚI
Sputnik International

Armata rusă a anunţat vineri că o încetare unilaterală a focului, doar din partea armatei siriene, va intra în vigoare sâmbătă dimineaţa în Idleb, regiunea din nord-vestul Siriei asupra căreia forţele autorităţii de la Damasc urmăresc să reia controlul din mâinile insurgenţilor, informează AFP, potrivit agerpres.

Un acord a fost încheiat în vederea „unei încetări unilaterale a focului din partea forţelor guvernamentale siriene începând cu ora 06:00 pe 31 august”, se arată într-un comunicat al Centrului rus pentru reconciliere în Siria.


Citește și : Erdogan se va întâlni cu Trump la Adunarea Generală ONU din luna septembrie

„Centrul rus pentru reconciliere cheamă comandanţii grupărilor armate să renunţe la provocări şi să se alăture procesului de reglementare paşnică în zonele pe care le controlează”, se arată în continuare.

După mai multe luni de bombardamente intense de către aviaţia rusă şi siriană, forţele preşedintelui Bashar al-Assad au început pe 8 august o ofensivă la sol împotriva acestei provincii dominate de jihadiştii grupării Hayat Tahrir al-Cham (HTS), fosta ramură siriană a Al-Qaida.

Joi, forţele guvernamentale au cucerit alte noi sectoare din această zonă după ce reluaseră deja controlul asupra oraşului strategic Khan Cheikhoun din sudul provinciei Idleb.

Întreg acest sector este teoretic protejat printr-un acord asupra unei „zone demilitarizate”, anunţat în septembrie 2018 de către Turcia şi Rusia pentru a separa zonele guvernamentale de teritoriile aflate sub controlul jihadiştilor şi insurgenţilor, dar înţelegerea nu a împiedicat ofensiva forţelor regimului de la Damasc.

Citește și : Un soldat american a fost ucis ‘în timpul unei operaţiuni’ în Afganistan

„Atacurile împotriva sirienilor inocenţi din Idleb trebuie să înceteze imediat pentru să poată lua sfârşit criza umanitară, iar procesul politic să progreseze”, a declarat vineri pe Twitter şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo la încheierea unei întâlniri la Washington cu emisarul ONU pentru Siria Geir Pedersen.

Declanşat în 2011 prin represiunea manifestanţilor în favoarea democraţiei de către putere, războiul din Siria s-a soldat cu peste 370.000 de morţi.