DISTRIBUIȚI
DW

Armata rusă a semnalat sâmbătă o încălcare o armistiţiului care a pus capăt în noiembrie luptelor dintre Azerbaidjan şi Armenia din regiunea separatistă Nagorno-Karabah, relatează AFP, potrivit agerpres

„Un caz de încălcare a armistiţiului a fost semnalat la 11 decembrie (vineri) în districtul Hadrut”, a precizat Ministerul rus al Apărării, care a desfăşurat forţe de menţinere a păcii la faţa locului, conform unui comunicat publicat sâmbătă.


Citește și : Erdogan vrea o platformă de cooperare în regiunea Caucaz şi pledează pentru aderarea Armeniei

Declaraţiile survin în contextul în care armata armeană a raportat „atacuri” ale Azerbaidjanului în direcţia a doua sate rămase sub controlul forţelor din Nagorno-Karabah.

Într-un comunicat, Ministerul azer al Apărării a denunţat „provocările” armene, adăugând că au fost luate „contramăsuri corespunzătoare”.

Potrivit acestei surse, „armistiţiul este respectat în prezent”.

Un purtător de cuvânt al forţelor ruse de menţinere a păcii, citat de agenţia de presă RIA Novosti, a confirmat sâmbătă că au existat „schimburi de focuri de armă automată”. El a adăugat că le-au fost transmise apeluri „rapide” celor două părţi pentru a respecta armistiţiul.

Citește și : Frontiera între SUA şi Canada va rămâne închisă până la 21 ianuarie

Anterior în cursul zilei de sâmbătă, forţele din Nagorno-Karabah au anunţat că trei dintre luptătorii lor au fost răniţi într-un atac al forţelor azere.

Trupe azere au atacat vineri seară combatanţi armeni şi „trei au fost răniţi în schimbul de focuri care a urmat”, a transmis Ministerul Apărării din regiune.