DISTRIBUIȚI
Wikiwand

Armata nigeriană a comis crime de război şi crime împotriva umanităţii, inclusiv acte de tortură, violuri şi asasinate împotriva civililor, în lupta sa împotriva grupării islamiste insurgente Boko Haram, a transmis joi organizaţia de apărare a drepturilor omului Amnesty International, potrivit Reuters, potrivit agerpres.

Crimele au fost comise timp de mai mulţi ani şi au continuat în ciuda unei anchete prezidenţiale iniţiate în luna august a anului trecut, ale cărei rezultate nu au fost făcute publice, a precizat Amnesty.


Citește și : SUA: Avocatul lui Trump, Michael Cohen, plătit de Ucraina să aranjeze discuţii la Casa Albă

Armata nigeriană a reacţionat printr-un comunicat, spunând că descoperirile Amnesty sunt „un raport fals despre violuri fictive în tabere pentru persoane strămutate intern în regiunea de nord-est a Nigeriei”.

Preşedinţia a transmis la rândul său într-un comunicat că raportul Amnesty este lipsit de credibilitate.

Raportul de 89 de pagini se bazează pe sute de interviuri şi este plin de relatări despre violenţe sexuale, incendieri de sate şi alte abuzuri.

Nigeria poartă de nouă ani un război împotriva Boko Haram şi împotriva mai puternicei ramificaţii a acesteia, Islamic State West Africa. În acest război împotriva insurgenţilor islamişti, Nigeria a luptat alături de Camerun, Ciad şi Niger şi a fost sprijinită de SUA, Marea Britanie şi Franţa.

Citește și : Iran: Ayatollahul Ali Khamenei acuză SUA de încălcarea acordului nuclear cu Teheranul și avertizează că Trump va dispărea din istorie

Conflictul a făcut peste 30.000 de morţi şi a produs una din cele mai mari crize umanitare din lume.