DISTRIBUIȚI
afp

Guvernul sirian a cucerit oraşul Qalaat al-Madiq (nord-vest), în timp ce forţele sale înaintează în cel mai mare teritoriu rebel aflat sub un bombardament masiv, potrivit unor locuitori ai oraşului şi Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează Reuters, potrivit agerpres.

Armata siriană, cu sprijin aerian rusesc, a lansat operaţiuni terestre în această săptămână împotriva flancului sudic al zonei rebele, formată din Idlib şi părţi ale provinciilor adiacente. Zona este în special protejată în baza unui acord ruso-turc convenit anul trecut pentru a evita o nouă mare bătălie.


Citește și: UE pregătește la Sibiu perioada post-Brexit și negocierile pentru posturile cheie

Qalaat al-Madiq este cea mai apropiată zonă rebelă de baza aeriană rusă Hmeimim din Latakia, pe care insurgenţii au vizat-o anterior cu tiruri de rachetă.

Oraşul era de asemenea punctul de intrare în teritoriul rebel pentru mulţi insurgenţi şi civili care erau evacuaţi din teritoriul cucerit de către armată în baza unor acorduri de predare negociate cu guvernul în ultimii ani.

Potrivit unor locuitori ai oraşului, forţele guvernamentale siriene au capturat Qalaat al-Madiq şi alte două oraşe din apropiere – Tal Hawash şi al-Karkat.

Citește și: Fostul președinte al Braziliei va fi din nou arestat

La rândul său, OSDO a precizat că rebelii s-au retras după ce aproape că au fost încercuiţi de către armată.

Din cauza luptelor, aproximativ 150.000 de civili şi-au părăsit locuinţele, provocând preocupări referitoare la o nouă criză umanitară în nord-vestul Siriei. Circa 13 facilităţi medicale au fost atinse în cursul bombardamentelor, au indicat miercuri Union of Medical Care and Relief Organizations, cu sediul în SUA, care finanţează unele spitale din zonă.