DISTRIBUIȚI
Reuters

Activişti palestinieni din Fâşia Gaza au tras sâmbătă trei rachete spre sudul Israelului, dintre care două au fost interceptate de sistemul de apărare antirachetă israelian „Domul de Fier”, a informat armata israeliană, notează AFP, potrivit agerpres.

Precedentul tir de rachetă din enclava palestiniană aflată sub controlul mişcării islamiste Hamas a avut loc la 29 noiembrie. Armata israeliană a vizat atunci o poziţie deţinută de Hamas în Fâşia Gaza, ca represalii la un tir cu rachetă asupra sudului Israelului.


Citește și : Peste 100 de incendii de vegetație sunt active în Australia. Orașul Sydney, amenințat de un ‘mega-focar’

Sâmbătă seară „trei proiectile au fost trase din Fâşia Gaza spre teritoriul israelian. Două au fost interceptate de scutul Domul de Fier”, a anunţat armata într-un comunicat, fără să ofere alte detalii.

Echipe de prim-ajutor au tratat trei persoane la Sderot, rănite uşor căutând să găsească adăpost după ce sirena de alertă s-a făcut auzită în acest oraş din vecinătatea Fâşiei Gaza, potrivit unui purtător de cuvânt al Magen David Adom, serviciile de salvare israeliene.

La 12 noiembrie, armata israeliană a ucis într-o operaţiune ţintită un înalt comandant al Jihadului Islamic, o altă mişcare armată din enclava palestiniană sub blocada Israelului.

Ca represalii, Jihadul Islamic a tras circa 450 de rachete în două zile spre Israel, dintre care un număr important au fost interceptate de sistemul de apărare antirachetă israelian, potrivit armatei care a replicat vizând ţinte ale Jihadului Islamic în enclavă.

După două zile de confruntări, care s-au soldat cu 36 de morţi în Fâşia Gaza şi niciunul în Israel, Jihadul Islamic şi statul evreu au convenit asupra unui armistiţiu fragil care a intrat în vigoare la 14 noiembrie.

Hamas şi Israel au dus trei războaie în enclavă, începând din 2008, potrivit AFP.

Citește și : Statele Unite anunţă o recompensă de 5 milioane dolari pentru capturarea unui traficant de droguri mexican